Axicos’s Weblog

a disparut….o persoana foarte inspirata cine l-a pus si o persoana neinspirata cine l-a sters

acum cateva saptamani circuland cu metroul…..cel care te salveaza de traficul de la suprafata dar nu si de gramada de oameni care se inghesuie prin pasaje, am constatat ca fiecare individ e in lumea lui. nu stiu daca si voi faceti la fel dar toata lumea poarta casti, presupun ca asculta muzica. ce e drept le multumesc ca nu vor sa impartaseasca ultimul hit al lui guta sau cine stie ce minimal scos de cel mai tare si cel mai mare “gigei”. nu se mai face schimb de priviri, nici macar sa se uite sa te ocoleasca, daca ai 1,60 m sunt slabe sanse sa nu intre cineva peste tine……..

incercand sa ajung de la unirii 1 la unirii 2, calcata in picoare si primit una bucata mapa in frunte, ajung la scariile rulante unde de obicei se face coada, iar lenea m-a indreptat sa stau sa astept si eu…..uitandu-ma in stanga la cei care urcau am vazut langa un pano publicitar de altfel gol, un mic dreptunghi cam 6×3 cm albastru pe care scria cu negru ….Poemul meu esti tu!….nu cred ca poti sa_ti imaginezi cat a putut sa-mi insenineze ziua acel mesaj, nu conta ca poate nu-mi era adresat, nu prea arat eu a poem dar o mica de fapt mare parte din mine a inceput sa pulseze sangele sa mareasca intensitatea respiratia si sa provoace sentimentul ala de mult pierdut de fluturi in stomac……imi venea sa opresc scariile si sa stau acolo ceva vreme si sa ma holbesc la mesaj sa ma joc cu privirea sa par surprinsa de fiecare data cand il vad…..dar nu puteam face asta pentru ca era posibil sa-mi primesc a 2 a mapa in cap si de data asta intentionat

nu a trecut mult si iar am luat metroul, din nou am trecut de la unirii 1 la unirii 2, din nou am coborat pe scariile rulante de data asta ma pozitionasem mai pe margine asteptand sa-l zaresc. sentimentul a fost la fel ba chiar poate mai intens pt ca am stiut ca vine de cand am coborat din metrou sau poate de cand am aflat ca voi merge cu metroul si aveam emotii cu cat ma apropiam mai mult…..seamna cu pasajul din Micul Print dintre el si vulpe…..

a 3 a oara cand am trecut pe acolo eram pregatita, nu era aglomeratie puteam sa stau mai mult pe scari chiar daca acestea imi puneau obstacole si veneam si de la unirii 2 la unirii 1, deci puteam sa-l ating de data asta… trec de panoul publicitar si asteptam sa-l zaresc…..trec si de al 2 panou publicitar si astept sa l zaresc, ajung la capat si ma intorc pe scariile ce coborau si il cautam cu o privire disperata… si nu puteam sa-l vad, observ insa ca in locul lui era doar urma de hartie alba ce ramasese dupa ce a fost dezlipit……in momentul ala aveam nevoie de casti sa ma amestec si eu printre ceilalti

te rog daca sti cine a pus mesajul ala sau esti chiar tu pune-l din nou, am sa trec sa-l privesc macar o data…… sau mi-ar convenii daca ai putea sa faci un panou publicitar mare in care sa-l pui pe cladirea de la universitate ))

este ora 03:20 si demult vroiam sa blog-uiesc. sunt total depasita de tot ce inseamna generatia gadget si imi este rusine, ca totusi ar trebuii sa fac si eu parte din ea…dar se pare ca mi-a placut sa copilaresc in alt stil de cat au facut cei de teapa mea. sa fiu sincera imi cam prind urechile in setari si imi este cam greu, acum ceva ani ma chinuiam cu ultimul”trend” – hicinciu, acum am evoluat si incerc sa fiu si eu in randu lumii ( nu, nu o consider o obligatie, ci mai degraba o noua jucarie).

legat de generatii, imi amintesc cum faceam “anticorpi” cum spunea bunica mea, cand alergam cu handralaii de frati’miu si cei doi veri, pe terenul de fotbal zis si “camp”, de ma intorceam acasa cu dungi de praf pe gat si zoaie pe brate, numai zic de picioare unde se aduna noroi in sosete, eventual si o dara pe ochi ca de mai plangeam si eu ca ma bateau astia mai mari, si sa va spun ce savoare era sa faci baie dupa ce o zi intreaga alergam prin porumb. nu va imaginati ca am ajuns o nikita (cea autohtona), tin sa cred ca sunt in limitele normalului. asta da copilarie, fara jocuri pe caluculator fara mesenger, chat, hicinci cu “autopoze” sau poze facute in oglinda mai nou in sepia ce ii face sa se simta mai emo, si nu uita nici negru de la ochii ca asa se face specimenul de la tokyo hotel sau freze motzate aranjate cu placa sau dupa posibilitati: fierul de calcat. da poate ca sunt rautacioasa si sigur asa vor spune si ei de urmasii lor, dar diferenta este ca ei sunt de seama mea si eu nu ii inteleg ce pretentii sa am la batrana care se opreste pe strada si isi face cruce.

dar bine acum trebuie sa admit ca asta este un subiect endless si ca nu exista good side sau bad side, aici e vorba de libera exprimare si de fiecare sa fie cum vrea el si de toleranta si de bla bla bla….dar asta nu inseamna ca nu pot sa fiu si eu putin frustrata ;P